INSTITUTII RESPONSABILE PENTRU IMPLEMENTAREA STRATEGIEI PENTRU LOCURI DE MUNCA VERZI 2018-2025
Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale (MMPS) realizează politicile naţionale, corelate cu cele la nivel european şi internaţional, în domeniul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice. MMPS cooperează cu ministerele și instituțiile publice pentru a facilita atingerea potențialului ”economiei verde” în materie de creare de noi locuri de muncă.
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) este autoritatea publică centrală responsabilă cu coordonarea generală a politicilor, strategiilor și acțiunilor în domeniile protecţiei mediului înconjurător, economiei verzi, biodiversităţii, ariilor naturale protejate, schimbărilor climatice. În mod specific, MMAP coordonează integrarea cerințelor de protecție a mediului în legislația românească și în politici sectoriale, în concordanţă cu cerinţele şi standardele europene şi internaţionale, susţine tranziţia economiei româneşti către economia verde prin politici de creştere economică durabilă cu un consum redus de carbon şi utilizarea eficientă a resurselor naturale, sprijină iniţierea şi dezvoltarea de scheme şi programe de investiţii verzi, cu respectarea reglementărilor legale.
Ministerul Educaţiei (ME), împreună cu MMPS, asigură corelarea educaţiei şi formării profesionale iniţiale şi continue cu nevoile pieţei muncii, cu accent pe dezvoltarea programelor prin care pot fi furnizate competențe relevante pentru ocuparea locurilor de muncă verzi. Implementează măsuri menite să furnizeze elevilor și studenților informații și competențe cu privire la schimbările climatice sau domenii conexe (ex. energii regenerabile, gestionarea deşeurilor, producerea biocarburanţilor).
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) realizează politica guvernamentală în următoarele domenii de activitate: dezvoltare regională, coeziune și dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnaţională şi interregională, disciplina în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism şi arhitectură, locuire, locuinţe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcţii, cadastru și publicitate imobiliară, administraţie publică centrală şi locală, descentralizare, reformă şi reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate şi finanţe publice regionale şi locale, dialogul cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, dezvoltarea serviciilor publice comunitare.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) asigură managementul financiar şi tehnic al programelor şi proiectelor de dezvoltare regională, cooperare transfrontalieră şi transnaţională, avand rolul de a intermedia accesul românilor la fondurile europene nerambursabile. Ministerul nu poate atrage fonduri europene de unul singur, ci este nevoie ca cetățenii, antreprenorii, cercetătorii, fermierii și instituțiile publice să depună proiecte și să solicite banii disponibili.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) este autoritatea publică centrală responsabilă cu aplicarea strategiei şi programului de guvernare, cu rol în elaborarea şi implementarea strategiilor naţionale sectoriale în domeniile agriculturii şi producţiei alimentare, dezvoltării rurale, îmbunătăţirilor funciare, precum şi în domeniile conexe: cercetare ştiinţifică de specialitate, conservarea şi managementul durabil al solurilor şi al resurselor genetice vegetale şi animale
MADR elaborează strategii şi reglementări specifice în domeniile sale de activitate, în cadrul politicii Guvernului şi în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, cu principiile politicii agricole comune PAC şi cu principiile Politicii comune de pescuit. MADR are un rol-cheie în implementarea practicilor de agricultură ecologică și sustenabilă şi a măsurilor asociate schimbărilor climatice. MADR este autoritatea națională responsabilă de coordonarea procesului de implementare a Politicii Agricole Comune și a Politicii Comune în domeniul Pescuitului în România. Autoritățile de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și precum și cea pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) sunt structuri în cadrul MADR.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizarii (MCID) organizează şi conduce sistemul naţional de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, exercitându-şi atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative. MCI asigură atât elaborarea, aplicarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, cât și coordonarea elaborării, aplicării, monitorizării şi evaluării politicilor pentru lărgirea patrimoniului naţional şi internaţional de cercetare, tehnologie şi inovare, dezvoltare economică sustenabilă, acces la rezultatele cercetării şi tehnologiilor dezvoltate pe piaţa internă şi internaţională.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice şi dezvoltare durabilă, domeniul energetic şi al resurselor energetice, proprietate intelectuală, invenţii şi mărci, protecţia consumatorilor, infrastructura calităţii şi supravegherea pieţei, domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri, comerţului, antreprenoriatului şi investiţiilor străine, în domeniul turismului, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici.
Ministerul Energiei (MEn) aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniile energetic şi al resurselor energetice. Promovează resursele regenerabile de energie și eficiența energetică.
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) stabileşte și implementează politicile în domeniul transporturilor la nivel naţional, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi de armonizare a activităţilor de transport și îndeplineşte rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor şi al infrastructurii de transport. Implementeaza Strategia pentru transport durabil 2030, cu scopul de a dezvolta echilibrat sistemul naţional de transport care să asigure o infrastructură şi servicii de transport moderne şi durabile, dezvoltarea sustenabilă a economiei şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Structurile teritoriale şi locale ale administraţiei publice, structurile teritoriale pentru dezvoltarea regională, structurile asociative ale administraţiei publice locale, organizaţii din mediul economic, social, academic şi din societatea civilă.
Partenerii sociali cu atribuții şi responsabilităţi, atât la nivel naţional, cât şi sectorial, prin implicarea activă în modificarea, adaptarea, respectarea și monitorizarea cadrului legislativ pe piața muncii și dezvoltării durabile.