FORMAREA SI PERFECTIONAREA PROFESIONALA – O ABORDARE INCLUZIVA
Prin egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă se înţelege accesul nediscriminatoriu la:
- Informare şi consiliere profesională
- Programe de iniţiere, calificare
- Perfecţionare, specializare şi recalificare profesională
Legea interzice şi sancţionează contravenţional
Discriminarea prin utilizarea, de către angajator, a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legatură cu toate aspectele mai sus menţionate.
Exemplu:
În firma la care lucrez, au loc periodic programe de formare continuă (la locul de muncă sau în afara acestuia). Viaţa mea de familie (sunt căsătorită şi am un copil) nu îmi influenţează cu nimic cariera profesională. Cu toate acestea, şeful meu îmi refuză constant accesul la programele de formare, pe motiv că sunt condiţionată de obligaţiile familiale care m-ar putea împiedica să urmez cursurile de perfecţionare
Mariana S., 31 de ani, economistă
Dacă la nivelul organizaţiei există posturi sau departamente dominate sau exclusiv formate din femei sau bărbaţi, unul dintre motive ar putea fi politica de formare a organizaţiei.
Se întâmplă adesea ca femeile să fie încurajate să participe la programe de formare în domeniul relaţiilor publice sau fiscalitate, în timp ce atunci când se organizează programe vizând dezvoltarea strategică a organizaţiei sau utilizarea noilor tehnologii, cei care beneficiază de formare să fie bărbaţii. Pentru a evita integrarea stereotipală a angajaţilor în programe de formare, este nevoie de o analiză reală a nevoilor acestora şi de punere în valoare a abilităţilor fiecărei persoane în parte.